Arta populara

Arta populară

Tot am mai vorbit despre arta populară, arta tradiţională, despre meşteri populari. Dar precum spunea avocatul Farfuridi în inegalabilă piesa ,,O scrisoare pierdută” a lui Caragiale tot aşa spun  şi eu: ,,Să vedem însă mai-nainte… să ne dăm seama bine de ce va să zică”… meşter popular şi implicit arta populară.

Noţiunea de meşter popular implică ideea de meşter, de om creator pus în slujba artei şi al frumosului. Indiferent de natura lor, meşteşugurile sunt o sinteză a spiritului practic cu arta în care omul a căutat, din cele mai vechi timpuri, tot felul de procedee şi tehnici prin care să realizeze  bunuri de cultură materială şi spirituală, satisfăcându-şi astfel atât nevoile de trai cât şi aspiraţia spre frumos.

Arta populară tradiţională  îşi are rădăcinile  într-un trecut îndepărtat şi tumultos al unui spaţiu aflat mereu la intersecţia marilor civilizaţii istorice: greacă, romană, bizantină, orientală şi occidentală. Elemente ale acestor civilizaţii au fost absorbite de locuitorii acestor locuri, toate acestea dând naştere unei viziuni originale care se regăseşte în spiritul cel mai profund, tocmai în artă, meşteşugurile şi arta populară.Tot ce ţine de tradiţiile populare reprezintă, cu adevărat, spiritul specific al locului, identitatea spiritului neamului.

Meşterul popular fiind obligat să-şi creeze singur arta sa prin mijloace rudimentare, pot spune chiar empirice, obiecte ce au fost confecţionate pentru a-i uşura şi de ce nu a-i înfrumuseţa viaţa simplă în care-ţi desfăşura activitatea de zi cu zi. De aceea meşterul popular a învăţat la început din greşelile lui apoi, mergând la iarmaroace sau lucrând mai mult pentru obşte a devenit priceput în tot ceea ce făcea. Astfel a învăţat că un copac se doboară numai iarna în lunile februarie – martie şi neapărat când e lună nouă. Poate mulţi dintre ei nici nu ştiau de ce în lunile mai sus amintite si de ce taman când e lună nouă? Tot aşa lutul trebuie ţinut la dospit, în aer liber. Sau fierarul care depozita materia bruta în aer liber, în bătaia soarelui, a ploii şi a gerului. Avea el oare habar că în felul acesta se ordonau moleculele făcând fierul mai bun pentru unelte? Dar meşterul popular folosea doar uneltele care-i erau la îndemână şi cu care era obişnuit din tată-n fiu. Şi astfel se obţineau lucruri finite care rezistau, mai există încă şi ne încântă ochii în muzee. Dar fiecare zonă îşi are modul ei propriu de lucru şi modul deosebit de ornamentare.

Sau de ce simbolurile de pe ouăle încondeiate trebuie făcute intr-un fel anume. Am întâlnit mai demult o bătrână care la cei 75 de ani ai săi, încă încondeia destul de frumos ouă în modele cu adevărat tradiţionale vechi de când lumea. La întrebarea: de ce încondeiază aşa ouăle a răspuns simplu. ,,Aşa am învăţat de la mama.”

Fiind obligat să-şi confecţioneze, până la un moment dat, singur, aproape toate obiectele necesare vieţii în cadrul economiei gospodăriei închise, poporul român şi-a exprimat dragostea de frumos prin ornamentarea nesfârşitei varietăţi de unelte şi obiecte de uz, pe care le confecţiona şi le folosea. În felul acesta, arta populară românească cuprinde totalitatea manifestărilor artistice concretizate, în formă, ornament, culoare, care îmbracă obiecte etnografice legate de muncă, viaţa socială, obiceiurile poporului. În toate genurile sale de manifestare, arta populară românească păstrează, în toate regiunile ţării, un fond comun unitar, pecetea specificului etnic reflectat în stilul artistic propriu poporului român. Prin existenţa insă a unor numeroase regiuni şi zone etnografice, constituite de-a lungul secolelor datorită unor diferite condiţii de dezvoltare istorică, arta populară românească se manifestă sub forma unei mari varietăţi, în cadrul unităţii stilistice specific etnice.

Tot ce ştiu este că arta populară românească trebuie să dăinuie dar şi să prospere.

Toate cele bune!

Reclame

Tradiția încotro ?

Tradiţia încotro ?

Povesteam într-un material anterior despre tradiţiile din târgurile de meşteri populari organizate de instituţii bine intenţionate.

Dar cum spune un frumos proverb moştenit tot din tradiţiile noastre, ,,Drumul spre iad este pavat cu intenţii bune.”

Toate bune şi frumoase veţi spune. Sunt de acord cu domniile voastre până într-un punct: amestecarea produselor de iarmaroc sau de bâlci cu  lucrările originalele a meşterilor populari consacraţi şi care au moştenit sau deprins un meşteşug. E de-a dreptul revoltător să vezi la un târg de meşteri populari două standuri apropiate: unul cu oale din lut ars frumos ornate în stil ţărănesc iar celălalt cu produse cumpărate din nu ştiu ce depozit sau supermarket (de fapt ştiu numele depozitelor şi îl ştiţi şi voi ) la un preţ şi vândute la suprapreţ la acest târg de meşteri, persoana respectivă numindu-se sau mai bine spus autointitulându-se MEŞTER POPULAR.

Sunt din fericire centre pentru promovarea si conservarea tradiţiei populare din ţară şi nu puţine care într-adevăr triază aceste personaje cu mare seriozitate, neacceptând nici un compromis. Ba chiar dau o mână de ajutor cu drag şi abnegaţie celui care nu are de la cine să înveţe dar are în schimb are voinţă şi o fărâmă de talent. Bravo lor!

Dar ce te faci cu cei ce nu triază grâul de neghină? Aici sunt două variante: ori meşterul popular renunţă să mai ia parte la acest fiasco de manifestare ori strânge din dinţi în faţa celor ce-şi expun kitsch-urile la nivel de artă populară, ba mai este câteodată aşezat strategic în cel mai întunecat loc pe unde nu ajunge decât foarte rar câte un vizitator. Cunosc meşteri populari care au fost excluşi de la târguri din ţară pe motiv că ,,Are gura mare”. Dar de ce are gura mare? Pentru că meşterul popular a cerut pentru arta lui (meşterii sunt cu prea mult bun simţ) respectul cuvenit şi nu a ,,înghiţit” replica tăioasă a unui referent când, spre a favoriza pe cine ştie ce cunoştinţă, i-a fost luat locul în care trebuia să prezinte produsele de artă populară. Sunt din aceşti aşa zişi meşteri populari care în loc de artă populară vin la târguri cu produse de artă plastică. Tot artă e dar nu populară. E o mică-mare diferenţă între cele două.

Dar ce să se facă bieţii meşteri când după ce au făcut sute de kilometri cu trenul sau maşina personală sau a unui prieten, ajunşi la locul de desfăşurare a manifestării se trezesc săracii că nu au unde să-şi parcheze maşina sau mai frumos unul din organizatori trece pe la fiecare stand şi cu o faţă radiind parcă de fericire anunţă ,,cu regret” că locul de parcare trebuie plătit. Nu s-a ajuns la o înţelegere cu primăria asupra parcării… Şi vrând-nevrând bagă săracul meşter mâna-n chimir şi scoate dijma pentru parcare. Mai mult chiar, pe lângă condiţiile precare de cazare, unde nu au posibilitatea să-şi clătească amarul din suflet cu un duş cât de scurt, constată săracul necăjit că a doua ziua nici apă rece nu curge. Ei dar surpriza vine abia la urmă: un organizator sau mai mulţi umblă cu un coş de nuiele tradiţional ce-i drept să strângă oareşce obiecte pe care trebuie musai să ,,sponsorizeze” fiecare pentru condiţiile deosebite în organizare. Şi sfiosul meşter popular contribuie şi la coşul milei cu un produs pe care a fost sfătuit sa-l dea. Cu o mină de om căruia nu-i place ceea ce-i place ia cu o mână avidă acel produs cu replica. ,,Ei… trebuie să dăm pentru protocol…”.

,,O fi că-i lumea rea” cum ar spune Chiriţa lui Alecsandri. Bine că astfel de condiţii nu sunt peste tot în ţară. De altfel multe dintre ele tratează bietul meşter popular şi arta lui cu un mare respect. Cinste lor!

Despre vizitatori am scris în articolul anterior. Şi un cuvânt hotărâtor mai are şi presa, că de obicei mai sunt parteneri, (scuze nu-i adaug în această oală pe toţi) atunci când organizatorul sau organizatorii recomandă micul comerciant cu fast şi mare pompă lăudând produsele ca nişte obiecte originale româneşti (pe unele chiar scrie: made in china). Presa, la recomandarea referendului sau a organizatorilor pune pe tapet o non valoare, luând de bune referinţele (cei din presă nu trebuie neapărat să fie pregătiţi în domeniul tradiţiilor populare). Şi iată cum un meşter popular adevărat nu este promovat iar frumoasa noastră artă populară este închisă în temniţă. E simplu în România.

Toate cele bune!